Verginia Vedinas

DRAGI BUCUREŞTENI,

Mă adresez nu numai celor care locuiţi în Bucureşti, ci şi tuturor românilor, pentru că dacă se întâmplă ceva cu capitala, bun sau rău, interesează nu numai pe cei care locuiesc aici, ci pe toţi românii, fiindcă este vorba despre oraşul emblemă al ţării, cel în care bate inima instituţiilor fundamentale ale statului, care decid soarta noastră, a tuturor.

Suntem în plină campanie electorală şi în calitate de candidat al Partidului România Mare la funcţia de primar general, mă aflu cât pot de mult în mijlocul oamenilor. Al necazurilor şi problemelor cu care se confruntă zi de zi. Al dezamăgirilor şi neîncrederii că soarta lor va fi vreodată mai bună. Se spune că speranţa moare ultima.

Este dureros să vezi cum, la mulţi dintre bucureşteni şi la mulţi dintre români, de altfel, speranţa, chiar dacă nu a murit încă, este în agonie, cu puţine şanse de a se revigora.

A cui e vina? A dispreţului cu care au fost conduşi din 1990 încoace. A incapacităţii, reale sau închipuite, a celor care s-au perindat în această funcţie, de a se pune în slujba interesului public, a binelui general. Suntem bombardaţi de diferiţi candidaţi, din patru în patru ani, de cele mai teribiliste programe, că te gândeşti că Viena sau Parisul vor deveni biete cătune în raport cu noua minune a lumii în care se va transforma Bucureştiul.

Şi cu ce ne-am ales? Cu un oraş care continuă să rămână împărţit între zona privilegiată Primăverii şi restul oraşului, în care te afunzi până la glezne în noroi şi gropi, ca în regimul hulit chiar de cei care au condus capitala în această perioadă de originală democraţie dâmboviţeană. Cu străzi în care oamenii iau încă apă de la chişmeaua din colţ şi merg în fundul curţii pentru lumeştile nevoi. Cu mijloace de transport în care ori te sufoci de căldură sau înghesuială, ori te „uşurează” unii concetăţeni de bruma de bani cu care ai plecat la drum. Cu parcuri măcelărite de tot soiul de „proiecte edilitare” care îi îmbogăţesc pe cei care le realizează, dar condamnă generaţiile prezente şi viitoare la lipsa unor condiţii ecologice minime pentru viaţa, de am ajuns să socotim şi spaţiile din cimitire în suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor. Mulţi cred că morţii o duc mai bine decât noi, cei rămaşi vremelnic în această viaţă.

Nu de proiecte am dus lipsa până acum, ci de faptul că ele au rămas nişte simple bucăţi de hârtie, a căror transpunere în practică nu a interesat pe nimeni atâta vreme cât nu a adus beneficii pentru „edili” şi acoliţii lor.

Asistăm, în Bucureşti şi în toată ţară, la adevărate strategii ale relei credinţe în gestionarea banului public, care s-au concretizat în forme de o originalitate demnă de o cauză mai bună, şi anume: lucrări făcute intenţionat de mântuială, pentru ca să trebuiască în permanenţă cârpite; necorelarea între diferite lucrări publice, pentru ca abia terminată una, să fie distrusă parţial de alta, pentru ca după aceea să fie reparată; atribuirea de contracte firmelor protejate de „municipalitate”, cum îi place actualului primar general să se exprime; încheierea de contracte în condiţii dezavantajoase pentru municipiul Bucureşti, dar benefice pentru cei care le realizează; lipsa oricărui interes şi control din partea celor care au atribuit diferite lucrări şi servicii publice, efectuarea de lucrări inutile, cum ar fi schimbarea celebrelor de acum borduri, şi exemplele ar putea continua.

Nu am văzut un primar, din 1990 încoace, care să vină şi să dea raport celor care l-au ales ce a făcut din cât a promis, cum a cheltuit banii publici şi ce intenţionează să facă în viitor. În Canada în fiecare an primarii prezintă câte un raport cetăţenilor, iar la sfărşitul mandatului are loc marele raport, care ori îl descalifică pe fostul primar pentru viaţa publică, ori justifică menţinerea lui în continuare fruntea comunităţii.

Este necesar să instituim şi la noi acest sistem. Primarul nu trebuie să prezinte raportul în faţa Consiliului general, cum spune legea în prezent, ci în faţa cetăţenilor, că ei l-au ales şi nu consilierii şi personal am să promovez acest stil de lucru şi, cu sprijinul partidului din care fac parte, vom promova şi o lege în acest sens.

Cu toate nevolniciile acestea am de gând să lupt, dacă dumneavoastră mă veţi învesti în această onorantă funcţie. În care au stat oameni care au construit, nu au distrus ca acum. Celebrul Pache Protopopescu a construit în mandatul său nu mai puţin de 28 de şcoli şi celebrul liceu Gheorghe Lazăr, iar Barbu Ştefănescu Delavrancea a realizat iluminatul public în Bucureştiul de altădată. Acum nu întîlnim altceva decât distrugeri şi întuneric, la propriu şi la figurat.

Vă adresez tuturor mai întâi îndemnul să mergeţi la vot şi sunt încrezătoare că măcar acum vom şti să alegem un om casă să merite să ne conducă.

Senator PRM Bihor, Prof. univ. dr. VERGINIA VEDINAŞ